Scurt istoric
În 1888, mulţumită voinţei lui Titu Maiorescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, a fost înfiinţată şcoala primară rurală din cătunul Herăstrău, comuna Băneasa, plasa Dâmboviţa, judeţul Ilfov. Localul şcolii cuprindea doar o sală de clasă, o cancelarie şi o cameră de locuit pentru învăţătoarea Zoe Eliad. Şcoala a avut în primul său an de activitate 36 de elevi. Printre materiile studiate se numărau: scrierea, lectura, numărarea, religia, caligrafia, gramatica, istoria patriei, geografia, desenul, ştiinţele naturale şi lucrul manual.
În primul război mondial, localul şcolii a fost rechiziţionat, devenind sediu al comandamentului german din Herăstrău.
Până la Marea Unire din 1918, şcoala a depăşit toate greutăţile specifice începutului: mentalitatea ostilă a localnicilor faţă de şcoală în general, lipsurile materiale, dotarea slabă, abandonul şcolar, situaţia grea din timpul războiului.
În 1929, şcoala şi-a schimbat numele în „Şcoala elementară mixtă nr. 6 Herăstrău”. Localul şcolii a fost extins în 1935 prin construirea a 4 noi săli de clasă, 2 cancelarii, o bibliotecă şi un atelier. Şcoala cuprindea şi o cantină unde zilnic luau masa de prânz aproape 100 de copii nevoiaşi. În perioada interbelică şcoala a obţinut rezultate remarcabile: o frecvenţă bună, un grad ridicat de promovabilitate, precum şi o implicare a cadrelor didactice în viaţa comunităţii prin şezători, spectacole de muzică şi seri de poezie.
În anii celui de-al doilea război mondial, directorul Ştefan Ştefănescu a creat în şcoală un centru de prim ajutor medical undea au fost îngrijiţi peste 100 de soldaţi răniţi pe front. Lipsurile generalizate din anii grei ai războiului au atins şi şcoala din Herăstrău: două ierni la rând cursurile au fost suspendate vreme de mai multe săptămâni din cauza crizei de lemne şi de cărbuni.
După 1948, învăţământul românesc a fost subordonat partidului-stat ca un instrument de propagandă în slujba regimului comunist. Este drept că acum şcoala a îndoctrinat şi a constrâns, dar tot atât de adevărat este că ea a oferit tuturor şansa de a se instrui, cel puţin la un nivel elementar. Până în anul 1954 şcoala s-a numit „Şcoala elementară mixtă cu clasele I-VII nr. 6”, iar apoi „Şcoala nr. 10”.
Ea funcţiona acum în două localuri, celui obişnuit adăugându-i-se unul improvizat, într-o clădire de vis-a-vis, tot cu 4 săli de clasă. Localul şcolii a fost extins şi modernizat radical în 1956, ajungându-se la 16 săli de clasă, o bibliotecă, două ateliere, sere, cantină, semiinternat cu 100 de locuri, un cabinet medical şi unul stomatologic.
Din 1956, vreme de patru ani, atunci când au funcţionat şi clase de liceu, şcoala a devenit „Şcoala medie nr. 5”, purtând numele scriitorului Mihail Sadoveanu. În 1960 ea redevine şcoală elementară, cu 7 şi, peste un an, cu 8 clase, atribuindu-i-se numărul 12, număr pe care îl are şi astăzi. Extinderea învăţământului obligatoriu de 10 ani a făcut ca din 1971-1972 şcoala să aibă din nou clase din prima treaptă de liceu, respectiv a IX-a şi a X-a. Ultima promoţie de elevi de clasa a X-a a absolvit în 1984, de acum înainte şcoala limitându-se la ciclurile primar şi gimnazial, din cauza lipsei cronice de spaţii de instruire. Dacă în 1980 şcoala avea un număr rezonabil de elevi, 638, în 1988-1989 ea ajunsese la peste 1600, repartizaţi în 45 de clase. Şcoala funcţiona doar în localul din actuala stradă Nicolae G. Caramfil, pe trei apoi chiar patru schimburi, cu un program ce se încheia la ora 20,35.
Marile eforturi şi reuşte ale dascălilor din Herăstrău au constat atunci în: menţinerea unui standard înalt în instruirea elevilor, aducerea tuturor copiilor la şcoală, alfabetizarea populaţiei mature a cartierului (în 1948 erau înregistraţi 863 de analfabeţi), desfăşurarea de manifestări culturale şi sportive în cartier, iniţierea de acţiuni de gospodărire şi de îngrijire a zonei parcului. Prin cercurile şcolare de istorie, literatură (ce l-a avut ca invitat de onoare în 1958 pe Mihail Sadoveanu), geografie, fizică şi matematică, prin activităţile polisportive, prin formaţiile literar-artistice (corul, ansamblul de dansuri populare, echipa de teatru, cercul de pictură, grupul de recitatori), prin colectele de haine şi de dulciuri pentru copiii din familiile sărace, realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dascălii din Herăstrău le-au deschis elevilor orizonturile cunoaşterii şi i-au învăţat ce înseamnă solidaritatea şi omenia.
Revoluţia din Decembrie 1989 a marcat începutul unei ample reforme în învăţământul românesc. Şcoala din Herăstrău a atins în 1993 cifre record: 2419 elevi, 73 clase şi 102 cadre didactice. Atunci ea era cea mai mare şcoală generală din Bucureşti. Început în 1988, noul local din strada Borşa a fost inaugurat în 1992. Clădire modernă şi funcţională, ea a cuprins iniţial 24 săli de clasă, 3 laboratoare şi o sală de sport. Între 1992 şi 2001, şcoala şi-a desfăşurat activitatea în cele două clădiri, având în total 36 săli de clasă. Din septembrie 2001, Şcoala nr. 12 a funcţionat doar în localul nou, pe două schimburi. La propunerea cadrelor didactice, şcoala noastră şi-a luat numele de „Herăstrău” în anul 2008.
Astăzi, privind cu respect cei 122 de ani de viaţă ai şcolii noastre, suntem mândri că această instituţie de educaţie şi-a îndeplinit nobila sa misiune culturală şi socială, influenţând pozitiv de-a lungul anilor direcţia şi ritmul dezvoltării comunităţii din cartierul Herăstrău – Aviaţiei.